După al doilea volum al trilogiei ”Îngerii din Moscopole” și înainte de a încheia această trilogie, Catia Maxim a publicat, la Editura Tracus Arte, romanul ”Slow Motion”. Trecerea de la epica istorică la întâmplări din zilele noastre s-a dovedit a fi una inspirată. Cel mai nou roman al Catiei Maxim este unul fără rețetă. Adică nu vizează apartenența la vreuna dintre tendințele prozei românești de după 1990 și nici nu se erijează în… trofeu al câștigătorului. Autoarea optează pentru supremația poveștii, cam neglijată de prozatori în ultima vreme (firește cu excepțiile de rigoare) și pe un inedit patrulater al iubirii, în viață și în imaginația unor personaje. Patrulaterul e analizat cinematografic în slow motion, adică într-o mișcare narativă încetinită, cu multe decupaje și planuri fixe, cu ficționalizare zero sau cu ficționalizare accentuată. Bucureștiul cenușiu și tern cu blocurile zonei Gării de Nord e pus față în față cu exotismul Marocului privit nu ca o zonă turistică, în culori tari și obiceiuri desprinse parcă din „O mie și una de nopți”, ci ca o veritabilă călătorie inițiatică (în vis? în realitate?) menită s-o salveze pe Smara. A cărei căsătorie cu Adrian se află în impas după descoperirea relației lui adulterine cu traducătoarea Corina, mama fiului său Daniel bine ascuns… pe facebook. Al patrulea membru al patrulaterului este Jan-Paul, un fel de zburător modern, în rol de salvator al Smarei dar și ca pasionat al zborului cu parapanta.
Povestea lineară este întreruptă, din când în când, de reflecțiile celor patru personaje asupra situației puțin obișnuite în care se află, autoarea dând dovadă că stăpânește bine introspecția și plonjeurile în psihicul tulburat al personajelor. Reușitele romanului sunt, în primul rând, descrierile minuțioase făcute în tușă sigură, apoi dialogurile veridice – o mențiune specială pentru felul în care apare în roman copilul Daniel, foarte bine imortalizat la vârsta preșcolară-școlară în clasele primare, în personaj de ținut minte și oarecum insolit în proza care se scrie astăzi.
Slow Motion se citește cu plăcere pentru că are un suport narativ ce nu presupune complicații teoretice și nu îngreunează lectura prin artificii la modă, are o doză de veridicitate bine stăpânită de autoare și e un reușit respiro înainte de al treilea volum al trilogiei amintite care presupune documentarea asiduă caracteristică narațiunilor cu tentă istorică.
DAN MIRCEA CIPARIU